Chelsea a făcut achiziții „subțiri”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Campania de transferuri din această vară a celor de la Chelsea nu a fost una impresionantă precum în alți ani, dar a coincis cu venirea a doi portughezi, titulari în naționala țării lor. După numirea brazilianului Luiz Felipe Scolari pe banca tehnică a echipei au urmat și două transferuri la Chelsea. Jose Bosingwa, fundașul dreapta al lui FC Porto, în vârstă de 26 de ani, și Deco, mijlocașul ofensiv al Barcelonei (31 de ani), au ajuns la clubul londonez. Dacă pentru Bosingwa patronul rus Roman Abramovici a fost nevoit să plătească 20,5 milioane de euro, Deco a fost cumpărat din Catalunia la numai jumătate de preț, 10 milioane de euro.
Amănuntul interesant în transferul celor doi jucători pe „Stamford Bridge“ este faptul că ambii au fost promovați în naționala Portugaliei de actualul tehnician de la Chelsea, Deco după ce a primit cetățenia lusitană. Scolari a pregătit selecționata Portugaliei între 2003 și 2008.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babasha a dat lovitura după huiduielile pe Arena Naţională! Anunţul oficial care îi va schimba cariera

Ronaldinho s-a dezis de Brazilia: ”Plec! Lipsește totul”

Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini în exclusivitate

Florinel Coman și Darius Olaru, sub lupa ungurilor! Ce susțin maghiarii despre starurile de la FCSB

Oana Radu, TRANSFORMARE majoră după divorț: a dat jos 50 de kg. Secretele unei transformări de invidiat

Prima BOMBĂ de la la Euro 2024. Ce nebunie de meci!

BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?

Experiment Observator. Un permis auto fals costă peste 700 de euro. Cum sunt racolaţi pe net clienţii români

CRIPTOTEREȘTRII s-ar putea afla PRINTRE NOI, NEDETECTAȚI! Cine sunt aceștia?

Românul ăsta mare şi prost Multimilionarul care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase soseşte în România!

Pițurcă Jr. a 'încercuit-o' pe voluptuoasa fiică a Andreei Berecleanu! Adio, ICH! CANCAN.RO publică imaginile momentului în showbiz

ÎȚI IA BANII pe loc. Românii au fost deja notificați de stat. E OBLIGATORIU să informezi în scris

"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de supraveghere
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine

UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile după liceu
Românii, cei mai puțin educați cetățeni ai Europei. O nouă statistică arată că tinerii noștri nu aleg să continue studiile…
EURO 2024: Spania şi Croaţia se întâlnesc în meciul zilei la competiţia din Germania

Dacia lui CEAUȘESCU a ajuns la RAR 🚫 Mașina INTERZISĂ poporului român!

Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii au luat-o la fugă
Ce este creatura cu ochi holbați și dinți ascuțiți care a eșuat la mal. A început să miște, iar oamenii…
×